Cartea Junglei (2016)

Intamplator, inainte sa vad filmul, am vazut o secventa din “making of” si mi-am zis “hei, cool”, vazand cum scene absolut magnifice sunt, de fapt, spatii foarte mici, cu elemente ajutatoare foarte asemanatoare sperietorilor de ciori si sacilor de cartofi. Bun, deci, un film cu multa improvizatie e un film cu multe, muuulte efecte speciale. Numai bun de vazut!

Concluzia, in urma vizionarii filmului, este dezamagitoare. 

S-a urmarit acelasi storyline ca in animatie. Acelasi. Asta, cand cartea statea la dispozitia unui scenarist care ar fi putut sa ne aduca pe ecrane o Carte a Junglei intr-o cu totul alta abordare. Mie mi-a citit cartea originala tata, cand eram mica. Vazusem filmul animat si era unul dintre preferatele mele. Dar vezi, ascult povestea din carte si lucrurile capata alte dimensiuni, chiar si pentru un copil de 7 ani. Nu-mi amintesc detalii, insa tin minte sentimentul cu care am ramas – un atasament dulce-dureros fata de haita de lupi, o dorinta de aventura, o teama pentru puiul de om si o dorinta permanenta de a-l proteja. Filmul din 2016, nu m-a lasat cu nimic.

Daca animatia Cartea Junglei a avut atata succes, este pentru ca a folosit umorul. Personajul Mowgli este un baietel slabanog cu cap mare, care stramba din nas intr-un mod foarte haios. Mowlgi e amuzant pentru ca el poate, animat fiind, sa faca lucruri pe care un actor nu le poate face. Ca dovada ca Mowgli varianta 2.016 e un personaj sters. 

Animatia e …foarte multa si lasa de dorit. Pentru comparatia asta, imi voi atrage multa simpatie din partea fanilor Twilight: lupii din Twilight sunt fantastici, pe langa pricajitii haitei din jungla. Sigur, o sa-mi spui ca nu comparam varcolaci cu lupi, ca deh, nu-i tocmai fair. Bun, insa de la texturarea blanii pana la moaca fioroasa de lup, haita din Twilight castiga. Cred ca am vazut, totusi, lupi mai prost realizati. Cred ca haita din The Grey. Dar nu-s convinsa… 

 O alta comparatie: Shere Khan vs. Richard Parker

Dragut ca l-au facut pe Shere Khan chior si "tavalit". Arata a tigru “incercat” de viata salbatica. Dar e un tigru pe care-l vad mai degraba intr-un joc video decat intr-un film. Richard Parker este cel mai frumos tigru „fals” care a „jucat” vreodata intr-un film si e un exemplu de astfel de personaj. Asa ca, daca faci film cu tigru, you go Richard Parker or higher. 

Ca impresie generala, s-a muncit mult la filmul asta in ceea ce priveste animatia. Si efectele speciale. S-au depus eforturi de realizare a unei copii dupa filmul animat Cartea Junglei, o copie care nu sclipeste prin nimic. 

The Diary of a Teenage Girl

Jurnalul Unei Adolescente, din 2015, te intoarce cu cateva decenii in urma, cand nu existau telefoane mobile, sau facebook sau Whatsapp, Tinder, Twitter si alte mijloace de evadare din angoasele pubertatii.

Filmul prezinta o bucata din viata unei pustoaice de 17 ani, Minnie, care nu e nici frumoasa, nici foarte desteapa, nici increzatoare in sine. Aceste detalii insa nu fac savoarea filmului, detalii care pot fi regasite si in alte filme despre adolescenti. Nu. Ceea ce face din Jurnalul Unei Adolescente un film care merita vazut este cruzimea ochiului prin care sunt redte toate intamplarile, fara menajarea privitorului.

Minnie fantasmeaza despre cum ar fi sexul cu iubitul mamei ei. Ca orice adolescenta, in mintea ei, ea exploreaza orice si se simte, sau nu, vinovata de scenariile care-i trec prin cap. Lipsa ei de repere morale clare, curiozitatea, incredere ca ea nu e nimic special, toate astea o fac sa traiasca niste experiente marcante, intre alti pioni debsolati: o mama care isi cauta fericirea in relatii cu barbatii, un iubit mult mai in varsta decat ea cu care are o experienta tabu, o sora mai mica mereu furioasa si imaginatia ei debordanta, dar confuza.

Filmul a fost votat unul dintre acele experiente cinematografice pe care trebuie sa le ai in 2015, daca esti o feminista care se respecta. In afara de o razvratire finala care d, poate fi catalogata drept o explozie de feminism, filmul este mai degraba despre fragilitatea discernamantului unei adolescente cu o copilarie desantata.

Este interesant de urmarit dinamica dintre ea, o pustoaica searbada la prima vedere, dar creativa si totusi limitata de cruzimea varstei in experienta relatiilor cu barbatii, si Monroe, un tip de 35 de ani, al carui motiv d a se arunca intr-o aventura cu fiica iubitei este mai putin clar.

Cast:
Bel Powley - Minnie Goetze
Kristen Wiig - Charlotte Worthington
Alexander Skarsgård - Monroe Rutherford
Christopher Meloni - Pascal MacCorkill
Austin Lyon - Ricky Wasserman