“Paranorman” este povestea unui baietel timid si singuratic,
care s-a nascut cu o abilitate ciudata de a vedea fantome. Si pentru ca ele ii
vorbesc, el le raspunde. De aici toate problemele lui. La urma urmei, cand ii
spui tatalui tau “te roaga bunica sa dai centrala mai tare ca ii e frig la
picioare” si bunica e moarta de ceva vreme, nu poti pretinde ca lumea sa se
poarte cu tine ca si cum nu ar fi nimic in neregula.
Inevitabil, Norman, acest baietel ciudat cu sprancene
stufoase si parul arici, ajunge o tinta constanta de batjocura a batausului
cartierului, Alvin, care e atat de plin de sine incat vorbeste despre el la
persoana a treia.
Ceea ce gasesti diferit la aceasta poveste cu stafii si
orase bantuite fata de alte povesti pe aceeasi tema, este ca aici conflictul
are profunzime. Desi zombie au pieile verzi si atarnate, si deseori isi pierd ba
un brat, ba capul, aici ei au si o minte si o ratiune pentru care “bantuie”.
Povestea baietelului retras si ciudat care devine erou este
prezenta si aici, iar cliseele americane si-au facut loc lejer in peisajul
sumbru al subrubiei . De la personajele-stereotip – sora adolescenta absorbita
de sine, certurile din familie care apar cand copilul e “un ciudat”, golanul
scolii pe care tremura hainele cand se intalneste cu un pericol real, replici
de tipul “this is wrong and you know it” – toate acestea ti le poti imagina
singur si exact asa cum ti le-ai reprodus in minte, exact asa sunt si aici
(asta inseamna ca poti face cateva pauze de gustare :) )
Dar uite ce gasim nou: umorul cu care este tratata ideea mortii.
M-am trezit scuturandu-ma de ras la scena in care Norman incearca sa ia cartea
din mainile intepenite ale defunctului sau unchi. Sau atunci cand oamenii dau
nas in nas cu zombie pentru prima data.
De asemenea, ideea mortii este tratata cu multa candoare in
momentele dezvaluirii originii blestemului lasat de vrajitoare asupra orasului
si a localnicilor. O tragedie de o cruzime inimaginabila este infatisata cu o
maturitate ce apartine mai degraba inteleptilor centenari, nu unor copii de
varsta scolara.
De-a lungul filmului am avut tot timpul dorinta de a-l lua
in brate pe Norman si a-i spune ca totul este OK. Bine ca a facut asta mama lui, la final!
Nu stiu daca filmul mai ruleaza la cinema, dar daca ai chef
sa-l vezi stand motz in mijlocul patului, poti incerca site-ul www.cinemaxx.rs
No comments:
Post a Comment